Se răresc rândurile în ALDE: Zece deputați din fostul grup s-au afiliat grupului PRO Europa

Se răresc rândurile în ALDE: Zece deputați din fostul grup s-au afiliat grupului PRO Europa
Publicat: 23/09/2019, 17:43

Președintele de ședință a Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, a anunțat, luni în plenul forului legislativ, că deputații Varujan Vosganian, Anton Anton, Florică Calotă, Adrian Mocanu, Steluța Cătăniciu, Marius Surgent, Andrei Gerea, Eusebiu Pistru, Toma Petcu și Constantin Avram, care au făcut parte din grupul ALDE, vor fi afiliați grupului parlamentar PRO Europa.

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, luni, că în urma desființării grupului ALDE de la Camera Deputaților s-a decis înființarea unui grup alături de Pro România, care va purta numele „Grupul Liberal Democrat”.

Grupul parlamentar ALDE din Camera Deputaților s-a desființat ca urmare a demisiilor deputaților Grațiela Gavrilescu, Gheorghe Cucșa, Ion Cupă, Mihai Niță și Alexandru Băișanu. Grupul ALDE nu mai există deoarece doar nouă din cei 14 rămași au fost aleși pe listele ALDE.

Potrivit articolului 12 din Regulamentul Camerei Deputaților, drupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaților. Ele se pot constitui din cel puțin 10 deputați care au candidat în alegeri pe listele aceluiași partid politic, ale aceleiași formațiuni politice, alianțe politice sau alianțe electorale.

ALDE a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu, după ce a fost ales președinte al Senatului, la propunerea PSD. Totodată, au mai fost excluși Ion Cupă, Alexandru Băișanu și Grațiela Gavrilescu, care au acceptat să fie propuși miniștri în Cabinetul Dăncilă, după ieșirea ALDE de la guvernare. Cei patru au anunțat că vor contesta în instanță decizia excluderii din ALDE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cea mai veche baterie funcționează neîntrerupt de peste 180 de ani
×